Lucid

Nu mai știm să ne-alintăm copiii.
Le cumpărăm atenția compulsiv
Și ne îndatorăm fără motiv.
În loc de a privi, închidem ochii.

Ne-am născut obosiți în mijlocul de secol
Care ne condamnă la a trăi pe fugă,
Iar în sufletul nostru, ca-ntr-o centrifugă
Ne învârtim bolnavi, dându-ne ocol.

Nu mai simțim în clocot nimic folositor,
Iar în loc de copii naștem epave.
Din lucruri mici facem probleme grave,
Iar nebunia ne-o strigăm în cor.

De tratamente tot creștem adictivi,
Cu preț însăși umanitatea noastră.
Prevăzători, luăm decizia mai proastă
Și-n loc de proști, ne proclamăm naivi.

Ne cumpărăm locul în societate
Cu umilințe și strategii demente.
La carnavalul ce interzice sentimente
Vindem măști, constant, drept realitate.

Nu suntem liberi. Avem prejudecăți.
Și chiar speranța ne e disimulată.
Trăim cu groază de-o moarte greșit interpretată
Dar ne mulțumește s-o trăim pe bucăți.

Anotimpul plecării

Peste tine a-nceput să se-nsereze
Cade-o lumină-mprăștiată, doar pe buze.
Pe rânjetul obișnuit să se amuze
De restul lunii ce n-a știut să lumineze.

Pe trupul tău crește de-acum un soi de iarbă
Secătuită, secerată de un ger
al vorbelor ce am uitat să cer,
Se lasă țintuită de zăpadă.

Pe ochii tăi s-a așternut cenușă.
Din ochii meu ce-au plâns doar renunțare,
Privind la trupul tău care dispare
Înainte de a trece de ușă.

Și ninge peste tine cu lumina
Pe care am aprins-o câteodată
Din naivitate și frică de zloată
Să te topești, iar eu să îmi port vina.

În mâna ta s-au așternut fulgi, derizoriu.
Cu dansul lor au mângâiat pielea expusă
Te sărut o dat-acum, cât sunt dispusă,
Te-ngrop aici, cu mine drept unic accesoriu.

...................
Și te păstrez frumos, cum poate nu
Te-oi fi știut vreodată nici chiar tu
Iar din toate ce până azi nu mi-ai îngăduit
Permite-mi doar să n-aflu vreun sfârșit.