O iubire ca un cîntec de greiere...O iubire ca o vorbă şoptită de o scrumieră...sau poate...
Farfuriile zburătoare îmi şoptesc un cîntec alb...mai frumos decît tu însuţi ai fi putut compune.
Ploile de demult şi-au făcut datoria.Au spălat trotuarele şi, neajungînd la sufletele noastre, au decis să se retragă sfioase.
O,Tu femeie neînţeleasă...O,Tu femeie răvăşită de ploi...Poţi Tu oare înţelege sensul strigătului meu?
Femeie ca un vînt de primăvară...Femeie de mătase şi de crivăţ...
Femeie cu trup febril şi cu pîntecul cercetător de fertilitate...
O,Tu femeie, veşnică mamă, cea preacurată-ntr-al tău neam...Contemplaţia Ta-i bolnăvicioasă şi naşte întrebări în mine
Cum de din atîtea zări eu Te-am ales tocmai pe Tine?
Privirile Tale timide îmi trezesc senzaţii îngropate de mult timp în sfera mea de necredincios.
Îmbinarea mîinilor noastre creează atmosfere...Aerul este cald şi uşor, iar gravitaţia dispare din visele mele crispate.
Se pare că putem visa şi fără ca trupul nostru să atingă ceva concret.Însă recunosc...m-aş simţi onorat să îmi răstălmăceşti
visele prin trupul tău.
O,Tu femeie ,eternă mireasă...pasul Tău adună război în eleganţa-i de cristal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu