duminică, 1 iulie 2007

Rugaciune


Cine oare-mi poate da aripile pe care le-am pierdut?
Si cine oare poate stii cate patimi am trecut?
Ca un mandru Iisus crucificat m-am intors unde-am visat,
Ca un aspru si cuminte condamnat...

Imi esti inger si lumina dar nimic nu esti cu-adevarat
Fiindca visul meu a murit stand rezemat
De-o amintire....ce-o pastra inchisa-n ochi de mine
Si de-o iluzie ce a ramas la tine.

Toata natura iti plange nasterea si ochiul mort
Pana si vantul sta-mpotriva,orgoliul sa mi-l ingrop,
Si copacul ce se lasa-n rugaciune-asupra mea
Ravaseste-acea iluzie pentru-a mi-o inapoia...

Au ramas lucruri nespuse si o tragica poveste
Din vai si campii intinse,de pe pajisti,de pe creste,
Toate cer inc-un cuvant,toate cer o lamurire
Eu nu cer decat atat:adu-ma Doamne in fire!

Sau daca nu,Tu ia-ma la tine si-nfioara
O lume si-o viata-amara
Si sfarseste nemurirea odata cu-al meu suflet grabit
Si da Tu,dac-ai putere,infinitului,sfarsit.

Fila de jurnal

Am risipit atatea clipe privind in urma...privind in jur...privind inainte...nu am stiut niciodata sa privesc in mine iar atunci cand in sfarsit
am facut asta din intamplare,am vazut si trecutul atat de mult regretat,si efectele prezentului asupra mea...si viitorul ce nu astepta dacat o atingere pentru
a deveni real.Am daruit incredere viselor,am adaugat curaj sentimentelor si am pus ordine in ganduri...si astfel te-ai nascut Tu.M-ai adus la inceputul incertitudinii
in cea mai dulce dezordine,in cel mai frumos haos...in ordinea mea te-am creat pe tine,paradox,impletit dintre abstract si ratiune...dovada a neputintei prin puterea
unui simplu cuvant,unei simple stari.Mi-ai depasit complexitatea si te-ai strecurat pe sub naivitatea mea,inradacinandu-te pentru vesnicie in trupul meu,adanc
sub stern,obligandu-ma sa te respir.
Dar eu plec...plec si azi.Plec doar ca sa revin.Si nu sunt eu prima ce-a plecat...Fara scop si fara vise plec sa te caut doar sperand ca atunci cand ma voi intorce sa observ ca tu de fapt nu plecasei nicicand.
Poate ...poate va fi mai interesanta prezenta,aparitia mea cand va fi a infinita oara.
Da...natura umana...
Oare te-am tinut prea mult timp langa mine,inchis in imaginatie?Prea mult timp ca tu sa vrei sa ramai,prea mult timp ca eu sa cred ca vrei,
dar atunci....de ce ai stat atat?De ce ai ales sa ai ceva al tau?De ce acum esti dispus sa pierzi tot universul meu,toata lumea ce ti-am daruit-o?
Si eu...nu sunt in stare sa ti-o cer inapoi.Nu pot sa o salvez de la pieire.Daca moare in urma pasilor tai,aruncata de mainile tale,nu se va stinge
atata timp cat isi va mai aminti atingerea ta.Si va pieri fericita,nestiind ca tocmai atingerea ta a fost cea ce a aruncat-o in drum.Iar daca va afla
cumva...se va minti...pastrand o lume in imaginatie,condamnandu-ma pe mine la adevaruri visate,la nopti nedormite....inspre un singur strop de supravietuire.
Mana mea se minte cand scrie la fel cum buzele mele se mint ca vorbesc...si trupul meu intreg se minte findca uite...inca mai misca.
Amintirea ta....o umbra albastra...miroase a ploaie calda de vara...e-atat de bine aici langa ea...mai pot s-o pastrez?Imi ingadui?Mai pot?Nici nu
stii de cat timp am uitat sa mai chem o privire,o atingere-a ta...mi-e frica ...mi-e frica de ea.Pentru o singura iluzie de fericire distrugi o lume intreaga,
iubirea ta e-otravitoare...ca tot peisajul prafuit...Nu te las sa ma atingi...dar lasa-ma sa te contemplu!
Am ales sa dorm langa amintirea ta,cea calda si albastra.Nu,nu as putea sa o murdaresc,s-o sterg ,nici macar cu amintirea mea....Nu ma mai amintec.
Nu exista trecut inainte de tine si nici viitor in urma ta ,iar chipul meu se risipeste din clipa-n clipa,facandu-i loc chipului tau. Spatiul meu se strange,
pentru ca tu sa te poti simti "ca acasa",iar vitalul din mine se scurge...TRAIESTI! Da,traiesti in mine!"Dar eu,eu unde sunt?",ma intrebam de ceva vreme...
Poti tu oare sa stii?Pentru prima oara te-am lasat fara raspuns ...nu ma vezi pentru ca sunt undeva in tine.

Evolutie

Lumina din încăperea mică,difuză,nu ştie încotro se-ndreaptă
Şi se curge conştiincioasă spre-un umil...
Tu...
Ce se înalţă şi se răsfrânge-apoi văpăi,
Ce se lasă peste câmpuri şi se vars-apoi în ploi.

Te evapori peste tâmple, şi pe buze exilat,
Te opreşti...
Ca eu mândră,prefăcută,să uit tot ce am visat.
Te renegi singur prin cosmos şi ma pierzi prin desfătări,
Mă împrăştii prin credinţă şi-n uitări...

Eul meu se-agaţă tandru de o aspră conştiinţă,
Ce îmi apără şi curmă fărâma surdă de fiinţă.
Şi mă-nvălui insistent...
Mă laşi pe creste muribundă...
Să nu-mi recapăt niciodată liniştea crezută sfântă.

Până la sfârşit ...te las să mă înţelegi prin
cuvinte-ameţitoare.
Ciclul de secvenţe arse mă doboară şi mă vinde,
Dincolo de limite,dincolo de tot ce moare...
Eşti doar Tu,singurul lucru căruia i-am dat crezare.

Condamnare

Striveste-mi gandurile sub pasii tai apatici
Si iarta-mi nazuinta de a te prea renaste
Curma-mi suferinta de sub ochii frenetici
Si spulbera visarea,iubirea ce ne paste.


Inmoaie-ti sufletul in mine,ingroapa-ti suflarea-n coaste
Curbeaza-ti trupul pe jaratec,ineaca-ti limba-n noapte
Pierde-ti credinta-n nefiinta si iubirea in regret
Opreste-ti sangerarea-n sare si nedreptatea in corect.


Fa din ochii tai portal pentru a-mi aduce vesti
Si sfarsit la mine-n suflet sa incepi sa putrezesti,
Si-obosit de-atatea sfere sa-mi rostesti iar rugaminti,
Fara sa stii...de data asta te ingropi pentru ca minti.


Sa te leg si sa te sfasii dincolo de coltul lumii,
Sa dansez asupra ta,eu sa rad,iar tu sa urli,
sa re chinui,sa-ti miros farama de mandrie,
Dar pana sa mai fac un pas sa mi-o daruiesti...mie.


Si-n umilinta sa te las,invocand o sfera.
In liniste aleatoare sa ma declar...himera,
Iar tu sa te predai,sa-ncepi sa te topesti,
Sa-ncepi sa simti cand mori...sa vrei sa indraznesti.
Fara putere in glas,atunci abia sa-mi spui ca ma iubesti.

Lumina adevarului

Mi-ai strapuns sufletul cu teama,mi-ai inecat privirea in abis
Si m-ai lasat sa te contemplu-n nestiinta pana ce totul se va fi sfarsit
M-ai condamnat martor ocular al unui vis
M-ai strans in brate doar pentru-a-mi da drumul.Te-ai pripit...

Lumina ce-o credeam albastra s-a crezut vina in privirea ta
Iar mangaierea ce mi-o dai e doar o noua imagine a amagirii
Doar lumina albastra mai ramane si credinta
Ce se strecoara pe sub chipul ce se sterge si pe sub clipa mantuirii.

Stiam ca nu te voi crede nicicand dar pasii ratacesc inca pe sfori
Sforile de care ma dezlegi cand nu pot sa ma misc...
Si ma lasi sa cad in nemurire cu vise uitate-n fiori
Ma lasi sa plec dupa lumina albastra...caci mi-ai daruit numai alte culori...

Povestea Noptii

Cu o privire ma ademenesti langa tine....Imi cuprinzi tamplele cu palmele tale si ma privesti cateva secunde impietrit.Nu simt nimic
din gestul tau,nu simt nimic din expresia fetei tale.Ma mangai usor pe obraz iar simturile mele incep sa se trezeasca la viata,dandu-mi
ocazia sa ma bucur de atingerea ta.Ma privesti cu blandete si te apropii usor de mine sarutandu-mi pleoapa,care la randu-i iti ofera un
tremur slab,departe de impotrivire.Ma iei de mana,iar mana mea,inainte moale ,fara urma de putere,te strange...iti strange mana atat
de tare incat pot simti durere in ochii tai.Cu toate astea,nu imi dai drumul ci continui sa ma strangi la randul tau pana cand lacrimile mi
se preling pe obraz,proclamand durerea unui sentiment eliberat printr-o banala strangere de mana.La vederea stralucirii lacrimilor mele
te mai apropii un pas,aproape speriat .Cu mana eliberata de strangerea mainii tale,incerc sa te resping,asezand-o pe pieptul tau,
intr-o incercare de indepartare,insa nu reusesc nici macar sa te opresc.Mana e prea slabita,iar tu te lipesti de mine ,lasandu-ma sa
ma inec in parfumul tau.Iti simt palmele fierbinti pe spate.Nici macar lumina lunii nu mai razbate.E intuneric,iar toate simturile mele
sunt concentrate pe fiinta ce ma strange in brate.Imi vin mii de ganduri si de idei in minte.Imi alcatuiesc tacticos planul de evadare din
bratele tale...atat de tacticos incat nu ajung sa il termin pana in momentul in care iti ridici usor capul de pe umar meu si stiu ca inevitabilul
se va produce.Ma saruti.Ma incapatanam atat de tare sa uit atingerea buzelor tale....credeam ca am reusit,insa acum realizez ca pastram
ultimul sarut de buze,atat de apasat,incat sarutul tau de acum nu era parca decat o completare a realului.Ma saruti incet...placut,apoi mai
apasat si mai nerabdator,pana cand la un moment dat,dorinta devine aproape violenta.Tremuri atat de tare incat te simt dincolo de
propriul meu tremur.Ma strangi,ma apesi,ma saruti,ma mangai....pana cand tot trupul meu se lasa in voia ta,intr-o halucinanta daruire.
Gandurile toate se sterg,iar mintea mea zboara undeva dincolo de real,intr-o ultima incercare de a se regasi...inainte de a se pierde...
pentru totdeauna.Pana sa ma desmeticesc,decorul s-a schimbat.Suntem intr-o camera straina,cu aer inchis si fierbinte.Prezenta ta
ucide orice urma de frica sau neplacere.Patul e moale,atat de moale incat am impresia ca voi aluneca prin el.Tu ma cuprinzi cu bratele
si imi redai obsesiva stare de bine.Palmele tale se plimba pe trupul meu,arzandu-ma...Nu mai e nicio farama din mine care sa ti se impotrivesca
si o stii...si profiti...Imi strivesti sanii sub atingerile tale circulare ce ma fac sa tremur...dar e atat de placut.Si brusc imi amintesc ca nu
e prima oara cand tremur sub palma ta....si nu va fi prima oara cand ma vei rani.Dar acum e prea tarziu pentru a putea scapa.De fapt,
incepand de-atunci....eu nu mai sunt a mea.Si faci ce vrei din mine,fiindca orice atingere a ta mi se pare naturala si mai normala decat
impotrivirea mea.Te recunosc de stapan si intru in jocul tau de flacari.Ne mistuim imbratisati cu atingeri de catifea...Ma incolacesc in
jurul trupului tau,iar tu imi saruti mainile si spatele...Iar jocul nostru stupid se transforma in daruire,in pasiune fara limite.Coapsele mele
iti cuprind mijlocul iar cu bratele te tin strans,iar tu..ma saruti necontrolat,inlantuita de puterea ta,aproape animalica.Ma prinzi de par si ma
lasi sa alunec pana sub trupul tau ...imi saruti gatul,imi saruti sanii....si fara sa-mi dai ocazia de eliberare,ma iei de la-nceput,sub privirile
mele rugatoare si tremurul necontrolat.Dar nu simt decat bine,si vis...si placere...si nu vreau sa scap...nu vreau sa scap niciodata
din aceasta iluzie....si totusi imi spun "Poate-acum e real.."Si adorm cu gandul acesta in minte,in bratele tale,sleita de puteri,sorbindu-ti
respiratia calda si cuprinzandu-ti buzele intr-ale mele,incercand sa te pastrez pana dincolo de venirea diminetii.
Soarele e sus...ma trezesc din somn...esti inca langa mine,dormi frumos...buzele noastre inca se ating,bratele tale sunt inca inlantuite
de trupul meu."Sa poata fi oare adevarat?" ma intreb...Pana sa termin gandul,ridici bratul ce ma sufoca si il asezi pe perna.In scurt timp
iti intorci si capul,dezlipindu-ti buzele de ale mele.Neputincioasa,cu un regret naiv,privesc cum din nou totul se destrama.Stiam ca nu
e prima data...stiam si cum va fi....dar pentru acele clipe de placere,nu m-am ferit de o noua dezamagire.Te privesc cum dormi...esti
frumos...esti pur si bland...ar trebui sa te tin minte asa...ar trebui sa nu mai deschizi ochii ....pentru a nu mai avea ocazia sa ma minti
din nou....Ii deschizi insa si imi intalnesti privirea.Aproape jenata tind sa mi-o feresc,dar imi atingi obrazul cu palma ta si mi-o indrepti din nou
spre ochii tai.Imi urezi buna dimineata,iar eu,cu lacrimi in ochi nu pot sa ma abtin si-ti strig "Minti!"....raspunsul tau vine repede,taios,
si crud de-adevarat: "Da.Asa e.Ca si tine.Doar ca eu macar nu ma mint pe mine".Dupa ce am auzit raspunsul ,am realizat ca oricum
amandoi suntem la fel de vinovati,si oprindu-mi pornirea nervoasa,iti zambesc fals si iti urez sa ai si tu o zi minunata.Visul s-a spulberat.
M-am saturat sa traiesc in basme...insa se pare ca sunt dependenta de ele.Cu o tigara in mana,privesc cum zambesti in timp ce o minti
la telefon ca esti plecat din oras cu niste treburi urgente de servici....Convorbirea se termina cu un "Te iubesc" la fel de sincer ca intreaga
ta persoana.Zambesc....zambesc la gandul ca nu mi-as dori sa fiu in locul ei.Si raman din nou,sub blestemul diminetii,sa indur o alta data
in care tu pleci de langa mine intr-o casa unde te asteapta o alta femeie care te crede al ei,dar care nu te cunoaste nici macar cat mine,si
pe care fara sa iti dai seama o minti mai mult ca pe mine.Pacat.....basmele ar fi trebuit sa fie frumoase nu?....Iar printesele...vesnic fericite
langa printul lor...

Sfarsit

E furtuna...e frig,e ploaie,ma ustura ochii si pleopele se zbat
Cu frica de biciul arzand ce ma-ntoarce din nou in pacat
Si zloata mi-a inghetat de mult la picioare
Si nu mai pot merge...si rana ma doare...

S-a deschis din nou dar nu mai curge nici sange din ea
A secat tot si prin vene imi curg azi cuvinte
Cuvinte ce le-ai spus candva...
Ce scrise raman pe morminte.

Noaptea-i mai neagra ca sufletul tau si ma pierd
Prin aceleasi cuvinte de ieri ce azi nu le mai inteleg
Prin aceleasi clipe de ieri ce azi sunt iluzii-n care cred
In ele cad si ma zdrobesc de pamant si de cer ma dezleg.

Biciul taie in carne farame mici de mangaiere
De care nu mai am nevoie,caci ziua de ieri astazi piere
Iar Tu treci grabit fara sa ma ridici din neantul sfarsit,
Nu ma mai vezi...cand eu cea ce-am fost am murit...

Love for the blind ones

Nimeni nu te poate iubi atat de mult ca EL.....ma vei intreba cu siguranta care EL....ei bine....fiecare isi cunoaste prea bine propriul EL...drept pentru
care nu pot oferi definitii.Eu imi cunosc EL-ul...si insist sa mai spun odata "propriul" pentru ca da....stiu ca e al meu.
Orele trec prea repede pentru a putea sa stabilesc spatiu....sau timp pentru ceea ce mi se intampla.Privind la pescarusul ratacit in inaltul cerului,uit de tot pentru
o secunda.Dar sunt trezita brusc la realitate ...sau poate doar realitatea mea...Ii simt mana rece pe gatul meu si ma intorc incet,cautand cu privirea dovada palpabila a
existentei lui,a mia oara.Si tot a mia oara esuez.Atingerea devine calda,apasata si foarte cunoscuta.Da,mi-o amintesc...oricat de mult incerc sa imi reprim sentimentul si
sa neg amintirea....nu fac altceva decat sa ma daruiesc din nou aceleasi palme.Nu ma pot nega pe mine.Asta sunt...asta este natura mea,si nu ar avea niciun rost sa ma
indepartez de singurul lucru care m-a facut adevarata.Este totusi un paradox faptul ca realitatea mea consta doar in irealitatea Lui.Ar fi pueril sa mai dezvolt avand in vedere
ca totul a luat deja proportii astronomice.You have to be too blind to not see it.Si nici macar nu mai am nevoie de dovezi palpabile,fiindca nimic din ceea ce este palpabil
in jurul meu nu face parte din mine.Pana si realul se modifica prin ochii fiecarei persoane in parte.Iubesc acum cu toata fiinta mea.Si e de-ajuns. Nimeni nu te va purta
pe brate in zbor o eternitate.Trebuie sa inveti sa iti deschizi propriile aripi si sa zbori cu propria ta putere.Poate cateodata...va trebui sa porti tu pe cineva pe brate...insa
totul va fi doar un antrenament pentru propria-ti supravietuire...si la un moment dat va trebui sa ii dai drumul si sa speri ca isi va deschide aripile pana sa atinga pamantul.
Am invat asta in timp....si prin propria mea putere am purtat multi in zbor...le-am dat drumul tuturor.Multi din ei s-au zdrobit de pamant.Si am plans....am plans incapacitatea
mea de a-i sustine in continuare.Am plans incapacitatea mea de a-i face sa stie cand sa isi deschida aripile....dar de cele mai multe ori am plans faptul ca nici macar nu
stiau ca le au.Si am plans pentru lumea aceasta...lumea in care m-am oprit....lumea pentru care continui sa zbor,sa sustin,sa arunc,sa zambesc si sa plang dupa fiecare
noua creatie.Deci ce e mai bine...?To be a demon with a heart....or an angel with no soul?Nimeni nu va iubi ca un demon....nimeni nu va iubi ca un inger....dar oare ce se
intampla cand un inger si un demon se iubesc?Oare puterile li se completeaza fapt ce ii va proclama stapani asupra celor trei lumi?Sau....li se vor anula...aruncandu-i
in neant,si separandu-i pentru totdeauna?Oare vor putea ramane impreuna renegati de propriile lumi?Sau...cele doua lumi prea stramte pana si sa ii renege ii vor desparti?
Oare e posibil sa fie adevarat tot ce scriu?Sau...eu sunt doar un pion nevinovat al vreunei boli?Oare cineva vreodata va citi ce scriu si va crede macar un cuvant din ceea
ce eu am crezut o viata?Sau....tot ce am scris va fi candva aruncat sau sters,fara macar sa i se dea o sansa?Oare va veni ziua in care sa imi raspund mie insami la
macar una din aceste intrebari?Sau...incertitudinea ma va insoti pana in clipa judecatii supreme cand pedeapsa imi va fi insasi nelinistea eterna?

Inger si Demon

L-am sarutat.....si am stiut....Cutia Pandorei se deschisese larg in fata mea,iar toate pacatele lumii zburau izbindu-se de obrajii mei,intr-un dans haotic
ce ma cuprindea ca intr-un misterios joc de iele.Ma simteam ciudat de bine...ma simteam in lumea mea...Oare aceea era cu adevarat lumea mea?Si-am inteles....cel
ce-l crezusem inger nu fusese inger decat pentru mine....iar eu aveam sa-mi intalnesc menirea mai repede decat credeam.Aveam sa fiu mama tuturor pacatelor...mama
copiilor sai,regina Lui pentru totdeauna.Fara pacturi,si fara sa ma vand....aveam sa stapanesc eternitatea altfel decat as fi crezut.Printul meu era frumos....cu degete lungi
de pianist,cu pielea alba,cu ochii mari,cu zambet de noapte...nu i-a fost greu sa patrunda si sa stapaneasca sufletul meu.Si nu a fost nevoie de farmece...fiindca El fusese
de fapt tot timpul acolo,inchis undeva,pastrat in iluzii.Acum venise vremea sa devina uman...palpabil.Asta fara ca unul dintre noi sa devina slab.Fiindca puterea lui asupra
lumii nu putea fi anulata decat de a mea.S-au nascut doua cai:o lupta crunta intre doua energii...intre doua entitati prinse intre aceleasi doua lumi...aveam sa ne anulam o
eternitate...SAU...
impreuna,sub aceasi palma sa guvernam cele doua lumi unindu-ne spiritele.Intelesesem in sfarsit de unde vin....si de ce.Inima a ales in locul meu a doua cale.Eram si
suntem impreuna.Vom fi pana cand ceva mai puternic decat noi ne va inlatura.Insa nu s-a nascut inca nici inger,nici demon care sa poata face asta.Trebuia sa ucid...
trebuia sa nu simt...trebuia sa fiu Regina celor ce fusesera condamnati de propriile pacate.Insa nu....asta nu...si totul pentru ca am iubit.Iubind un muritor am aflat un alt rost
decat cel ce-ar fi trebuit sa-mi fie.Am invatat sa iubesc pe cineva mai mult decat pe mine....am invatat sa plang...iar ingerii si demonii ce sunt incapabili de lacrimi m-au
renegat.Am invatat sa sufar....eu...cea ce nu trebuia sa cunoasca sentimente.Am invatat sa rad....iar zgomotul cristalin a deranjat cele doua lumi inchise in propriile
neputinte.Am invatat sa lupt pentru binele celuilalt...uitandu-ma pe mine...si automat mi-am uitat menirea...idealul...si am fost OM.Un om ce-a-nvins divinitatea.
Arhanghelul a fost cel ce i-a vestit Mariei nasterea Mantuitorului.Acelasi chip de Arhanghel care o viata mi-a vestit sosirea celui ce avea sa fie insusi Paradoxul.
Celui ce nu avea sa fie nici Mesia...nici Antichrist.Celui ce incalca credintele unei lumi stramte.Celui ce avea sa stapaneasca ambele lumi....sa le uneasca sub un singur
spirit.Nu pot sa dau explicatii logice despre ceea ce se intampla."Cei ce cred stiu deja si vor stapani ,cei ce nu,vor fi stapaniti fara sa stie".
Continuarea....o vor afla cei ce cred in ea.