Am risipit atatea clipe privind in urma...privind in jur...privind inainte...nu am stiut niciodata sa privesc in mine iar atunci cand in sfarsit
am facut asta din intamplare,am vazut si trecutul atat de mult regretat,si efectele prezentului asupra mea...si viitorul ce nu astepta dacat o atingere pentru
a deveni real.Am daruit incredere viselor,am adaugat curaj sentimentelor si am pus ordine in ganduri...si astfel te-ai nascut Tu.M-ai adus la inceputul incertitudinii
in cea mai dulce dezordine,in cel mai frumos haos...in ordinea mea te-am creat pe tine,paradox,impletit dintre abstract si ratiune...dovada a neputintei prin puterea
unui simplu cuvant,unei simple stari.Mi-ai depasit complexitatea si te-ai strecurat pe sub naivitatea mea,inradacinandu-te pentru vesnicie in trupul meu,adanc
sub stern,obligandu-ma sa te respir.
Dar eu plec...plec si azi.Plec doar ca sa revin.Si nu sunt eu prima ce-a plecat...Fara scop si fara vise plec sa te caut doar sperand ca atunci cand ma voi intorce sa observ ca tu de fapt nu plecasei nicicand.
Poate ...poate va fi mai interesanta prezenta,aparitia mea cand va fi a infinita oara.
Da...natura umana...
Oare te-am tinut prea mult timp langa mine,inchis in imaginatie?Prea mult timp ca tu sa vrei sa ramai,prea mult timp ca eu sa cred ca vrei,
dar atunci....de ce ai stat atat?De ce ai ales sa ai ceva al tau?De ce acum esti dispus sa pierzi tot universul meu,toata lumea ce ti-am daruit-o?
Si eu...nu sunt in stare sa ti-o cer inapoi.Nu pot sa o salvez de la pieire.Daca moare in urma pasilor tai,aruncata de mainile tale,nu se va stinge
atata timp cat isi va mai aminti atingerea ta.Si va pieri fericita,nestiind ca tocmai atingerea ta a fost cea ce a aruncat-o in drum.Iar daca va afla
cumva...se va minti...pastrand o lume in imaginatie,condamnandu-ma pe mine la adevaruri visate,la nopti nedormite....inspre un singur strop de supravietuire.
Mana mea se minte cand scrie la fel cum buzele mele se mint ca vorbesc...si trupul meu intreg se minte findca uite...inca mai misca.
Amintirea ta....o umbra albastra...miroase a ploaie calda de vara...e-atat de bine aici langa ea...mai pot s-o pastrez?Imi ingadui?Mai pot?Nici nu
stii de cat timp am uitat sa mai chem o privire,o atingere-a ta...mi-e frica ...mi-e frica de ea.Pentru o singura iluzie de fericire distrugi o lume intreaga,
iubirea ta e-otravitoare...ca tot peisajul prafuit...Nu te las sa ma atingi...dar lasa-ma sa te contemplu!
Am ales sa dorm langa amintirea ta,cea calda si albastra.Nu,nu as putea sa o murdaresc,s-o sterg ,nici macar cu amintirea mea....Nu ma mai amintec.
Nu exista trecut inainte de tine si nici viitor in urma ta ,iar chipul meu se risipeste din clipa-n clipa,facandu-i loc chipului tau. Spatiul meu se strange,
pentru ca tu sa te poti simti "ca acasa",iar vitalul din mine se scurge...TRAIESTI! Da,traiesti in mine!"Dar eu,eu unde sunt?",ma intrebam de ceva vreme...
Poti tu oare sa stii?Pentru prima oara te-am lasat fara raspuns ...nu ma vezi pentru ca sunt undeva in tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu