Evolutie

Lumina din încăperea mică,difuză,nu ştie încotro se-ndreaptă
Şi se curge conştiincioasă spre-un umil...
Tu...
Ce se înalţă şi se răsfrânge-apoi văpăi,
Ce se lasă peste câmpuri şi se vars-apoi în ploi.

Te evapori peste tâmple, şi pe buze exilat,
Te opreşti...
Ca eu mândră,prefăcută,să uit tot ce am visat.
Te renegi singur prin cosmos şi ma pierzi prin desfătări,
Mă împrăştii prin credinţă şi-n uitări...

Eul meu se-agaţă tandru de o aspră conştiinţă,
Ce îmi apără şi curmă fărâma surdă de fiinţă.
Şi mă-nvălui insistent...
Mă laşi pe creste muribundă...
Să nu-mi recapăt niciodată liniştea crezută sfântă.

Până la sfârşit ...te las să mă înţelegi prin
cuvinte-ameţitoare.
Ciclul de secvenţe arse mă doboară şi mă vinde,
Dincolo de limite,dincolo de tot ce moare...
Eşti doar Tu,singurul lucru căruia i-am dat crezare.